Cele două vaccinuri care au cele mai multe șanse să oprească pandemia

de: Ozana Mazilu
14 07. 2020

Companiile Pfizer și BioNTech au realizat două vaccinuri contra virusului care a băgat lumea în pandemie. Acestea vor fi evaluate de către Administrația pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite.

Numeroase companii farmaceutice din întreaga lume lucrează pentru a crea un vaccin care va opri pandemia. Acestea au alocat miliarde de euro pentru dezvoltarea acestora.

Evaluarea rapidă ar putea face ca vaccinurile candidate ale Pfizer și BioNTech, BNT162b1 și BNT162b2, să fie eligibile pentru evaluarea cu prioritate de către Administrația pentru Medicamente și Alimente, în cadrul căreia aprobarea ar putea avea loc într-un interval de șase luni.

La momentul actual, BNT162b1 și BNT162b2 sunt cele mai avansate între cel puțin alte patru vaccinuri evaluate de companii în studiile clinice desfășurate în SUA și Germania, notează News.ro.

Speranța că ar funcționa există, deoarece la începutul acestei luni, companiile au anunțat că testarea în două doze a BNT162b1 pe 24 de voluntari sănătoși a arătat după 28 de zile că aceștia au dezvoltat niveluri mai ridicate de anticorpi pentru Covid-19, decât în cazul unor persoane infectate.

Producția în masă ar atinge un nivel record în 2021

Dacă vaccinul va avea succes, cele două companii preconizează că vor mai produce până la 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârșitul anului și posibil peste 1,2 miliarde de doze până la sfârșitul anului viitor.

Notam acum o lună că opinia generală a cercetătorilor este că nu vom avea un vaccin împotriva noului coronavirus Covid-19 decât în 2021, eventual chiar în a doua jumătate a anului viitor. Există însă deja rezultate încurajatoare ale unui test pe oameni realizat cu un nou vaccin.

Vaccinul experimental, dezvoltat de filiala din Beijing a CNBG, a generat o concentraţie ridicată de anticorpi în cazul tuturor participanţilor vaccinaţi în cadrul acestui studiu clinic de fază 1-2, la care au luat parte 1.120 de persoane, potrivit datelor preliminare ale experimentului, au anunţat reprezentanţii CNBG într-un mesaj publicat pe platforma media WeChat, fără să dezvăluie însă alte detalii specifice testului.